Ti-ai setat obiectivele pe anul 2010?

A inceput 2010 si inca nu stii cum sa-ti setezi niste obiective pe acest an?
Sau pur si simplu, ce ti-ai propus nu consideri ca se va indeplini?
Mai jos gasesti un articol, care, sper eu, iti va fi folositor.

Conform Dictionarului Explicativ al limbii Romane (DEX), cuvantul obiectiv este sinonim cu cuvintele scop, tel, tinta. Iar daca ne uitam la cuvantul scop, putem vedea urmatoarea definitie: anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate.
Practic, atunci cand ne dorim sa realizam ceva, este bine sa incercam sa ne vizualizam viitorul. Sa incercam sa anticipam eventualele probleme si reusite, care vor aparea.
Este important sa ne conturam o viziune asupra a ceea ce dorim sa realizam. De exemplu, ne putem stabili sa devenim cel mai bun angajat/manager sau sa fim in stare sa fim independenti financiar s.a.m.d.
Abia apoi, putem trece la obiective.

Obiectivele sunt modalitatea prin care se poate masura daca s-a atins sau nu viziunea dinainte stabilita. Pentru a fi cat mai sigur ca se vor realiza, obiectivele ar trebui sa fie SMART, adica:

S – Specific; un obiectiv specific are mult mai multe sanse de a se realiza decat unul general. Pentru ca sa fie specific, el trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

-     Cine: Cine este implicat?
-     Ce: Ce vreau sa indeplinesc?
-     Unde: Unde se va intampla?
-     Cand: Cand se va intampla?
-     Care: Care sunt cerintele si care sunt limitele sau constrangerile?
-     De ce: Care sunt motivele specifice, scopul sau beneficiile indeplinirii obiectivului?

M – Masurabil; este bine sa se stabileasca criterii concrete de masurare a progresului pentru fiecare obiectiv setat. Cand masori progresul este mai usor sa si realizezi, la timp, ceea ce iti doresti. Pentru a fi masurabil, el trebuie sa raspunda la:
-    Cat si Cate; este foarte important ca obiectivul sa fie masurat in numere, de genul 100 de membri sau 10.000 ron etc.
-    Cum voi sti ca mi-am atins obiectivul?

A – de Atins; poti sa iti atingi obiectivele cel mai bine, daca iti planifici activitatea cu grija si daca respecti ceea ce ai stabilit. Oricat de mari ti se par la inceput, pe masura ce pui in practica ce ti-ai propus, iti dezvolti personalitatea, ajungand astfel sa reusesti.

R- Realist; ca sa fie realist, un obiectiv trebuie sa fie ceva, pentru care ai si motivatia necesara sau dorinta de a-l indeplini, cat si ceva ce poti indeplini. De asemenea, ca sa fie realist, trebuie sa crezi ca se poate realiza.

T- Incadrat in Timp; este foarte important ca odata stabilit un obiectiv, sa fie divizat in activitati mai mici (task-uri sau sarcini) si sa fie incadrat in timp. Pentru aceasta se recomanda folosirea unor instrumente ca fisa Gantt sau diverse tabele. Astfel va fi mult mai usor sa vizualizati unde va aflati si ce mai aveti de realizat.

Obiective cat mai mari si cat mai realiste va doresc!

……………………………………….
Anamaria Craciun
Internship Marketing Responsible

Comment:

RSS subscribe